MUZICA ANILOR ’90

Anii’ 90 au început pentru mine cu un casetofon rusesc maro şi 10 casete AGFA, negre pe care le cumpărase tata de la un coleg de serviciu. Am ascultat prima dată Beatles, Elvis, Smokey şi alte ciudăţenii (Ricchi E Poveri, Hari Krishna de la Boy George sau Adriano Celentano).

 

Erau primii ani după ’89 şi deja intuiam un Occident muzical care mi se contura în primele videoclipuri apărute atunci. Roxette – Joyride (cântau la o chitară pe un autobuz în viteză), R.E.M. – Shinny happe people (un moşuleţ pedala o bicicletă ce mişcă un decor), Scorpions – Wind of change (cu brichetele şi Zidul Berlinului distrus) sau Mc Hammer – I’ve got to pray.

Primele casele mi le-am înregistrat prin vecini. Gipsy King, London Beat – Thinking About You (o fredonam fără să ştiu ce înseamnă) şi senzaţia de atunci, Suzanne Vega – Tom Diner.

Prima casetă “originală” mi-am cumpărat-o din piață, de la tarabe. Un album Technotronic care conţinea hitul Pump Up The Jam. Un coleg a ținut să mă enerveze și mi-a spus că Technotronic sunt deja depăşiţi. “Ascultă Take That” Primul album de care m-am îndrăgostit a fost Happy Nation de laAce of Base. All that she wants. Vara lui ’93, muncitorii care lucrau în curte la noi au ascultat încontinuu acel album. Wheel of fortune.

Această pasiune pentru Ace of Base a durat până când au apărut cei de la 2 Unlimited cu hitul lor pur şi simplu demenţial No limit. Auzeam melodia peste tot, am auzit-o şi la cineva la ţară, undeva în fundul satului şi nu ştiam cine o cânta până când am văzut-o pe MTV, la Euro Top 20. N-am reuşit să găsesc albumul, însă am găsit melodia pe o selecţie târzie în care apăreau şi cei de la East 17 cu hitul lor de atunci – It’s Alright – când dansau pe scenă cu acele căciuli în formă de burlan. Acel top de pe MTV era sfânt pentru mine. Dacă pierdeam vreo ediţie, simţeam că s-ar fi rupt legătură cu lumea și muzica adevărată. Acolo am descoperit Culture Beat – Mr Vain, Haddaway – What is love, Prodigy – No good sau DJ Bobo – Love is All Around.

Deoarece nu mi-au plăcut, am sărit peste Vanilla Ice, Marky Mark, Milly Vanilly şi alţi balauri. Descoperisem muzică techno-dance al cărei tempo rezona minunat cu o pubertate precoce din punct de vedere cultural. Eram prin clasa a 7-a sau a 8-a când am început să dansez pe DJ Bobo (pronunţat atunci Diji/Digi Bobo) – There’s a party, Master Boy, Fun Factory – Love of my life, Celebration, Don’t go away, Close to you şi, evident, Dr. Alban – It’s my life (despre care toţi spuneau că vorbeşte sau înjură în română în melodie).

Ultimul an de generală a fost boom-ul meu social-erotic şi afectiv și s-a petrecut pe Mc Sar & Real Mc Coy – Another night şi Love & Devotion (exista pe această melodie un dans în grup pe care-l exersam la petrecerile din sala de sport). Tot la acele petreceri auzisem pentru prima dată revelaţia acelei toamne Rednex – Cotton Eye Joe, iar mai târziu Old Pop în and Oak. La banchetul de atunci se auzeau Take That – Back for good, East 17 – Stay another day (videoclipul cu pianul), Wet Wet Wet – Love is all around, Boyzone – Love me for a reason, Boyz II Men – I’ll Make Love To You, Bon Jovi – Always sau (ceea ce doar fetele gustau pe atunci) Celine Dion – Pour que tu m’aimes encore.

Mă îndrăgostisem de o fată pe Love is all around de la Dj Bobo şi ne spărgeam în figuri de dans pe Real 2 Reel – I like to move it. Relight my fire – Take That şi Scatman îmi aduc aminte de zilele când mergeam pe deal cu casetofonul şi jucăm cărţi.

La Bouche – Sweet dreams sau Be my lover Corona – The rhythm of the night Capella – Move on baby sau You got to let the music 2 Brothers on the 4th floor – Dreams (de ascultat şi acum) Toate îmi aduc aminte de o excursie Cheile Bicazului şi Lacul Roşu. Snow – Informer mă trimite cu gândul la campionatele de fotbal ce le făceam între clase.

Techno-dance. Atât ştiam pe atunci. Un coleg a început să-mi explice ce beat-uri geniale au cei de la Depeche Mode sau ce frumoase şi profunde sunt baladele rock, însă eram pe altă frecvenţă. Îmi imagineam că fac parte dintr-o Europa tânără, barbară, germanică și plină de viață. Fun Factory, Master Boy, Scooter erau nemţi, 2 Unlimited erau din Olanda, DJ Bobo era elveţian, Roxette, Ace of Base şi Dr. Alban erau din Suedia.

Tot pop dance-ul ăla britanic (Take That, East 17) mi se părea prea subţire şi dulceag pe lângă agresivitatea germanică secondată de cea latină (Corona, Capella erau din Italia, iar Paradisio – Bailando era din Spania). De la înălţimea gumei Turbo, a adidaşilor FILA şi a tunsorii bross nu puteam gusta Blur, Duran Duran sau Youssou N’ Dour & Neneth Cherry – 7 Seconds (care a stat şi tot a stat în topurile de atunci).

 

Muzică ascultată la dublu-casetofoanele alea mici şi negre (care se defectau des), când mingile de 35 începuseră să se rărească şi când bicicletele Pegas nu cred că se mai fabricau a configurat destule fantasme colective ale acelei generaţii clădite la grămadă. Prin acele hituri am început să avem amintiri comune cu ceilalţi europeni şi (de ce nu) americani; un american venit în România în 1996 era entuziasmat de Be my lover, când deja noi ne plictisisem de ea şi ne reorientam pe atunci către No Mercy, Backstreet Boys (de care ei nu auziseră), N’Sync şi (puţin mai târziu) C-Block – So strong out sau Solid Băse – Mirror, mirror (însă de aici începe alt puls al epocii).

Când America a început să-şi facă simţite exporturile muzicale “populare” (2pac & Dr. Dre – California love, Da luniz – I’ve got 5 on it, TLC), Europa dance începuse să se tempereze (doar un Scooter – Back în the UK a rămas izolat în aceleaşi bpm-uri alerte) lăsând loc puţin mai târziu unui curentul latin în plină ascensiune (de la Paradisio, Macarena, Ricky Martin etc).

 

Nimic nu mi se pare întâmplător aici. Când Fun Factory s-au despărţit, Tony Cottura (unul din foştii membrii) a început să slăbească tempo-ul hiturilor, simţind trendul acelor ani (1997-1998). Nana deja putea fi dansat mai lejer, Papa Bear, Down Low la fel etc., însă deja vorbim despre altă generaţie.

Mereu m-am întrebăm despre relevanţă sociologică şi culturală a acelei muzici comerciale, un fel de fast-food culture al cărei ecou efemer a trebuit să rezoneze undeva: în inconştientul colectiv al unei generaţii a cărei spumă s-a configurat dincolo de Sandra Brown şi B.H. 90210. Deşi gusturile s-au schimbat şi formaţiile s-au perindat una după altă, pulsul acelor timpuri a rămas constant: o tinereţe haotică ce deborda de energie.

Un exemplu îmi rămâne No limit: l-am găsit pe un CD şi l-am pus la un Revelion târziu în liceu (1998-1999). Deşi lumea a gustat melodia, nimeni nu a mai ştiut să danseze pe acel ritm extrem de alert, tonul se temperase deja prin invazia unui hip-hop şi r’n’b mult mai lent şi mai leneş şi parcă Europa pierduse gustul acelui techno ameţitor exportat din cluburile nemţeşti, olandeze etc.

Un mare cărturar al cărui nume niciodată nu l-am ţinut minte a spus că secolul XVIII poate fi mai bine cunoscut prin almanahurile populare decât prin operele iluministilor. Din această perspectivă, mă întreb dacă se poate cunoaște tonul sfârșitului secolului XX fără această muzică prin care prima generație europeană fără cortină s-a căutat pe sine.

 

Retro 90's Muzica Eurodance

 

 


Eurodance (cunoscut și ca Euro-NRG, Euro house sau prescurtat Euro) este un gen de muzică electronică, ce a apărut în anii 1990 în Europa, având ca origini stilul Disco și House.

De asemenea, numeroase elemente Rap se regăsesc în marea majoritate a cântecelor.

Datorită popularității uriașe pe care Eurodance-ul a avut-o în anii 1990, se poate spune că toată muzica Pop europeană de la acea vreme era în mare parte Eurodance.

Muzica eurodance este caracterizată de un ritm antrenant, folosirea de sunete sintetizate electronic, voce feminină atractivă, sunete bass și pasaje rap.

Definiție

La sfârșitul anilor 1980, muzica Disco produsă în Europa căpăta influențe House. Sunetul astfel creat, duce la apariția unui nou mod de a petrece și a lua parte la o serată dansantă. Proiecte muzicale precum Bad Boys BlueBlue SystemC.C.CatchFancyMilli VanilliModern Talking devin extrem de cunoscute peste tot în lume.

În Japonia și SUA, acest nou gen de muzică europeană este comercializat sub acronimul de „Eurodance”.

Prin piesă Eurodance se înțelege un cântec cu o melodie captivantă, creată prin sintetizare electronică a instrumentelor muzicale, o percuție simplă cu un ritm dansant în jurul valorii de 135 BPM, voce feminină puternică și atractivă, concomitent cu multe elemente Rap.

În ziua de azi, termenul „Eurodance” nu mai poate fi asociat exclusiv cu producții europene; acest gen de muzică răspândindu-se în afara Europei, mai ales în Japonia și America Latină.

În prezent în Japonia, Eurodance apare sub o formă modificată din punct de vedera a tempo-ului (un tempo mult mai ridicat decât 135 BPM), având denumirea de Eurobeat.

Caracteristici generale

Voce

Cântecele Eurodance sunt pozitive, iar versurile se referă la pace, iubire, dans și petreceri sau descriu trecerea peste momente emoționale dificile. Versurile cântecelor ce au atins un nivel de popularitate mondial sunt adesea în limba engleză, indiferent de naționalitatea artiștilor.

Totuși, o parte dintre artiști au publicat și versiuni ale cântecelor în limba lor maternă (de ex. „Vi sitter i Ventrilo och spelar DotA” de Basshunter, „Dragostea din tei” de O-Zone) bucurându-se de același nivel de popularitate ca și variantele în engleză.

Nenumărate cântece conțin o abundență de versete Rap. Acest lucru fiind o caracteristică majoră a Eurodance-ului.

O puternică voce feminină, ce menține linia melodică a cântecului, este acompaniată de pasaje Rap masculin ce intensifică ritmul (de ex. „Coco Jambo” a lui Mr. President).

O altă caracteristică a genului este faptul că asupra vocalelor nu se aplica mai niciodată efecte sonore, cum ar fi de ex. schimbarea tonalității sau robotizarea vocii.

Până și vocalelor mai pițigăiate (de ex. Lene Grawford Nystrøm din cântecul „Barbie Girl” de Aqua) nu li s-au aplicat efecte.

Ritm

Ritmul este în general simplu, având o metrică de 4/4. Tempo-ul cântecului se situează deseori în jurul valorii de 135 bătăi pe minut. Instrumentele de percuție (marimba, tamburină, țambal, tobă, xilofon și altele) sunt sintetizate electronic.

Sintetizatoare precum Roland TR 909Korg ER-1, sau instrumente virtuale (VST Instruments), fiind folosite pentru producerea lor.

Linia de bass este de asemenea creată prin sintetizare electronică a instrumentului, care poate fi chitarătrompetăcontrabaspian, etc.

Tonalitatea sunetului produs de instrumentul de bass se situează intre 180–320 Hz. Bass-ul lasa impresia de galopare, iar urechea umană percepe sunetul ca un tropăit continuu.

Sunetul bass-ului este asemănător sunetului produs de un cal galopând. Acest sunet este principalul factor care-l face pe ascultător să se miște, să danseze.

Melodie

Piesele Eurodance pun foarte mult accent pe melodie, atât vocal cât și instrumental.

Pe lângă numeroase contribuții vocale, se folosesc foarte des arpegiile. Aceasta fiind o altă caracteristică importantă a Eurodance-ului, ce îl separă de Hi-NRG.

Instrumentul principal este sintetizatorul care poate fi, fie unul dedicat de genul Yamaha SY77, fie un program de calculator cum ar fi Fruity Loops. Ambele tipuri pot sintetiza o sumedenie de sunete. Cel mai frecvent fiind produse tonalități în spectrul pianului, fluieruluiorgii și a vioarei.

Chitara fiind rar folosită ca instrument melodic principal. Totuși excepții există în artiști cu pregătire rock, cum ar fi de ex. E-Type.

Multe cântece conțin o linie melodică secundară care alternează cu prima. Acest lucru având loc frecvent după primul refren.

Cele două lini melodice sunt redate prin instrumente diferite (de ex. sunet de pian în octavă III, respectiv fluier ce are o tonalitate ridicată, undeva prin octavă VI).

Melodiile pot urma aceeași gamă a tonalităților sau pot varia concomitent intre gamele minor și major.

De regulă, la fiecare 32 de bătăi are loc o schimbare semnificativă a sunetului.

Fie se schimbă instrumentul principal cu cel din linia melodică secundară, fie se adauga linia melodică secundară peste cea principală, fie se elimină instrumente, fie se adauga vocale, efecte spațiale, etc. În general are loc o schimbare pe care ascultătorul o poate prezice.

Afacerea Eurodance

Cântecele Eurodance au atins deseori statut de aur, platină sau multi-platina (de ex. „What is love” de Haddaway).

Însă acest lucru nu se poate spune și despre albume complete ale multor artiști. În general se promova intens un singur cântec din album, iar restul pieselor rămâneau obscure publicului.

De multe ori artiștii, managerii și producătorii nu erau suficient de carismatici și schimbau frecvent denumirea trupei. Adesea se ajungea ca o anume persoană să fie implicată într-un șir de proiecte (de ex. Lyane Leigh activând E-RoticS.E.X. AppealMissing Heart).

Deasemenea, numeroși artiști erau „închiriați” de producător pentru a contribui cu două sau trei strofe într-o anumită piesă, după care erau lăsați liberi de contract.

Principalele zone ale Europei din care s-au lansat numeroase proiecte muzicale ce au atins un nivel mare de popularitate sunt: 

Germania, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Croația, Polonia și Rusia.

În general, țările vorbitoare de limbi germanice au contribuit cu cele mai multe proiecte.

În jur de 5000 melodii au fost produse în decursul anilor 1990.

În România

Multe din piesele apărute în România în perioada 1990-2000 pot fi catalogate ca aparținând genului Eurodance.

Printre grupuri și artiști ce au adoptat un sunet Eurodance se enumeră: 3rei Sud EstAS XXAndreGeniusK1.

Grupuri, Soliști și Proiecte remarcate

Anii 1990

2 Raff, 2 Unlimited, Ace of Base, Alexia, Aqua, Backstreet Boys,

Blue System, C.C. Catch, Corona, Culture Beat, DJ BoBo, Dr. Alban, 

E-Rotic, E-Type, Fun Factory, Ice MC, Masterboy, Mr. President, 

Modern Talking, Real McCoy, Scooter, Snap!, 2 Brothers on the 4th floor.

Anii 2000

Basic Element, Basshunter, beFour, Günther and the Sunshine Girls, Lasgo, Milk Inc, O-Zone.

 

 

Ce mai fac star-urile de atunci

Fiecare dintre cei care fac parte dintr-o anumită generație a fost fan al unei trupe, al unui cântăreț sau al unei soliste din anii ’90.

Diversele curente muzicale s-au topit, pentru câțiva ani, într-un gen muzical ce exprima bucurie, nevoia de a te mișca pe ringul de dans și elimina corvoada înțelegerii versurilor.

Unii spun că acea muzică a fost una superficială.

Însă, după cum veți vedea din poveștile din partea a doua a acestui articol, artiștii de atunci nici nu-și propuneau să facă filosofie sau să schimbe oameni.

Ei nu voiau decât dansatori cât mai mulți în fața DJ-ului și zâmbete pe fețele participanților la această bucurie colectivă.

Pentru fanii de atunci, iată ce-au mai făcut între timp unele dintre cele mai cunoscute trupe și unii dintre cei mai faimoși cântăreți solo, potrivit publicației Insider:

 

The Backstreet Boys

 

Rămâne una dintre trupele de băieți cel mai bine vândute din lume și, în ciuda faptului că au căzut în clasamente la sfârșitul anilor 2000, încă fac împreună muzică.

Ultimul spectacol susținut împreună a fost în Las Vegas, în aprilie 2019.

În ianuarie 2019, The Backstreet Boys au lansat cel mai recent album, numit „DNA”, care a ajuns pe locul 1 în Billboard 200.

 

Sir Mix-A-Lot

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

Până în iunie 2019, Sir Mix-a-Lot a găzduit o emisiune radio pe postul Hot 103.7 FM din Seattle.

Cel mai mare succes al său  „Baby Got Back” a fost readus în atenție de Nicki Minaj, care a folosit mostre în Anaconda în 2014, piesă care a ajuns pe locul 2 în topul HOT 100.

De asemenea, Sir Mix-A-Lot și-a pus vocea pe propriul personaj, într-un episod din sezonul 4 din „BoJack Horseman” (2017).

 

The Spice Girls

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

S-au despărțit în 2001 și s-au reunit puțin în 2008 și încă o dată în 2012, pentru Jocurile Olimpice de la Londra.

Au încercat să se reunească din nou în 2016, dar singura reuniune a fost un site numit „Spice Girls – GEM”.

În 2019, patru dintre cele cinci (minus Victoria Beckham, desigur) s-au reunit pentru un scurt turneu.

Mel C. a rămas în industria muzicală cu o carieră solo reușită și Victoria și-a făcut un nume în industria modei.

În ceea ce o privește pe Mel B., CV-ul ei cuprinde „The X Factor”, „America’s Got Talent” și „Lip Sync Battle UK”.

Geri Halliwell a devenit autoare de cărți pentru copii în 2007. Emma Bunton a continuat să lanseze muzică și a fost DJ la radio.

În iunie 2019, Paramount a anunțat că un film de animație cu toate cele cinci Spice Girls este în producție.

 

Vanilla Ice

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

Are propria sa emisiune pe postul de televiziune DIY Network, în care urmărește renovarea unei case pe parcursul unui sezon întreg. The Vanilla Ice Project și-a încheiat al nouălea sezon în vara anului trecut.

De asemenea, a fost concurent în sezonul 23 al emisiunii „Dancing with the Stars, dar a fost eliminat în turul patru.

Cel mai recent album al rapper-ului a fost lansat în 2011 – „WTF – Wisdom, Tenacity & Focus”.

O biografie despre el este în lucru, cu Dave Franco în rolul principal.

 

Jewel

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

A lansat în total 12 albume, cel mai recent fiind „Picking Up the Pieces” (2015).

Tot în 2015, a scos cartea de memorii „Never Broken: Songs Are Only Half the Story”, în care a detaliat ascensiunea ei spre succes și i-a expus pe oamenii care au nedreptățit-o pe parcurs.

Unul dintre aceștia a fost tatăl ei, Atz Kilcher, care apare în emsiunea „Alaska: ultima frontieră” de pe postul Discovery.

Jewel Kilcher a jucat în trei filme de televiziune produse de Hallmark: „Framed for Murder: A Fixer Upper Mystery”, „Concrete Evidence: A Fixer Upper Mystery”, „Deadly Deed: A Fixer Upper Mystery.”

 

Boyz II Men

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

Grupul a lansat 13 albume de studio, cel mai recent în 2017.

Spre deosebire de multe alte grupuri, continuă să facă turnee împreună și au chiar o reședință împreună în Las Vegas.

Au colaborat cu Charlie Puth la albumul său din 2018, „Voicenotes”.

Au apărut în diferite emisiuni și seriale, printre care: „How I Met Your Mother”, „Grease: Live”, „Schooled” și „Dancing with the Stars”, unde Morris a concurat în sezonul 22.

 

MC Hammer

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

Succesul său internațional, „U Can’t Touch This”, l-a impus pe MC Hammer în cărțile de istorie a muzicii pentru totdeauna.

Creșterea sa rapidă a fost pe măsura căderii, când și-a anunțat falimentul personal în 1996.

A scos zece albume de-a lungul carierei sale muzicale, dar în zilele noastre este mai cunoscut ca imagine a unor mărci decât ca rapper MC.

A jucat în reclame pentru Starburst și Command Strips.

 

NSYNC

playradiohit,muzica,radio online,doneaza,90s,retro,eurodance,Play Radio Hit 90s' Muzica anilor 90 Download Live

Justin Timberlake a devenit un superstar cu cariera sa solo, precum și cu o carieră în actorie.

Lance Bass a participat la mai multe emisiuni de televiziune, inclusiv „Dancing with the Stars” și a oficiat o nuntă în „Vanderpump Rules”. Joey Fatone a ajuns pe marele ecran cu un rol în My Big Fat Greek Wedding 2 și a apărut la „Dancing with the Stars” și „The Masked Singer”.

JC Chasez și Chris Kirkpatrick nu au atins aceleași niveluri de succes ca vechii lor colegi de trupă, dar ambii sunt încă în industrie.

Chasez a fost distribuit într-un turneu din America de Nord al musical-ului Jesus Christ Superstar și Kirkpatrick a oferit vocea unui rol în „Fairly OddParents”.

S-au reunit pe scenă pentru Premiile VMA în 2013 și apoi din nou în 2018, pentru ceremonia de la Hollywood Walk of Fame.

 

Poveștile neștiute ale hit-urilor

 

“Stars of ’90s Dance Pop. 29 Hitmakers Discuss Their Careers” este o carte scrisă de James

Arena, un rezultat al zecilor de interviuri pe care le-a realizat cu unele dintre cele mai cunoscute star-uri ale anilor ’90.

Dincolo de întrebările privind motivele pentru care fiecare artist crede că a avut succes în acea epocă, autorul reușește să culeagă și unele povești care explică modul în care au apărut hit-urile care ne-au încântat atunci.

A fost o perioadă dificilă din punctul de vedere al business-ului de muzică.

Erau mulți producători și fiecare dintre ei voia să-i întreacă pe ceilalți.

Artiștii nu erau mereu tratați cu respectul cuvenit și nu erau plătiți mereu pe măsura performanțelor lor.

Așa se face că unii artiști intervievați regretă anumiți ani din acea perioadă, iar alții se declară mulțumiți și recunosc că și acum cîștigă de pe urma succesului din anii ’90.