Pentru aceasta editie am selectat in mare parte melodii mai putin cunoscute printre tineri dar cu siguranta foarte cunoscute de cei care dansau pe aceste ritmuri in anii '80,"90.

 

 

 

DESCRIERE

Cântărețul Nana Kwame Abrokwa s-a născut la 5 octombrie 1968 în Ghana. În prezent, trăiește în Germania unde activează ca rapper și DJ sub pseudonimul de "Nana Darkman" sau "Nana". Spre sfârșitul anilor '90, stilul său muzical a fost caracterizat ca fiind “Euro-rap”. Multe dintre versurile cântecelor sale, precum "Lonely", vizează latura umană și relaţia cu Dumnezeu sau cu familia. Și în alte melodii, regăsim teme puternice precum rasismul și Holocaustul. Nana a ajuns în Hamburg cu mama şi fraţii săi, la vârsta de 10 ani. Zece ani mai târziu, începe să lucreze ca DJ în cluburi de hip-hop. În 1995, intră in proiectul Darkness alături de Bulent Aris și Toni Cottura . Piesa „In My Dreams” (În visele mele) devine un hit in cluburi, după care Nana Darkman se decide să urmeze o carieră solo. Melodia „Lonely”, lansată ca single, devine cel mai apreciat "euro-cântec rap", fiind câteva săptămâni pe primul loc în topurile europene. La începutul anului 2001, Nana înregistrează în limba germană cântecul "Du wirst sehen”, iar după trei ani lansează albumul „All Doors In Flight No. 7”. În 1988, NANA câștigă unul dintre cele mai importante premii din cariera sa: ECHO - "pentru cel mai bun debut" și "cel mai de succes artist german".

DESCRIERE

Dr Alban (Alban Uzoma Nwapa) este un solist și producător suedez (Stockholm) de origine nigeriană (născut în Imo, Nigeria), care interpretează un gen muzical inclus în categoria Eurodance (amestec de hip-hop reggae și "dancehall" - un gen de muzică populară jamaicană). Dr Alban și-a început cariera muzicală, ca DJ, la clubul Stockholm Alphabet Street, cu scopul de a-și finanța studiile de medicină dentară. În prezent, el deține propria sa casă de discuri, numită "Dr. Records", înființată în 1996, unde înregistrează primul său album - "Born in Africa". De-a lungul vieții, Dr. Alban produce mai multe melodii, care au succes în întreaga lume, dintre care cele mai cunoscute sunt: "Hello Afrika", "No Coke", "Look who`s talking", "One love" sau "Sing Hallelujah". Cântecul "It`s my life" este lansat în 1992, ca prim single de pe cel de-al doilea album al solistului de origine nigeriană, intitulat "One love". Videoclipul oficial al melodiei amintite este încărcat pe canalul youtube "musicboxtvVEVO", el fiind preluat de pe website-ul artistului http://www.dralban.net/. Mai multe informații despre artist pot fi găsite fie pe site-ul lui oficial, fie pe adresa de facebook a acestuia: https://www.facebook.com/dralbanofficial Mesajul versurilor melodiei "It`s my life" se constituie într-o afirmare a propriei identități a tânărului, care simte că a sosit timpul să-și impună propriile valori (idei în care crede cu tărie), în fața mentorilor săi (părinți, profesori ș.a.m.d).

DESCRIERE

UB40 este una dintre formațiile de succes ale anilor 1978-1990 (interpretând în genul muzical pop-reggae), alături de alte trupe, cum ar fi: R.E.M, U2, Metallica, Aerismith, AC/DC sau Bon Jovi. Titlul primului lor album - "Signing off" (1980) - indică faptul că membrii fondatori ai formației aveau intenția să depășească statutul de angajați, pe care îl aveau de la începutul activității lor și să fie autonomi. Ideea aceasta le-a fost dată de Chrissie Hynde, membră fondatoare a formației rock americane - "ThePretenders". Stilul inconfundabil al muzicii celor de la UB40 este influențat de un anume gen de muzică populară jamaicană, care se ascultă în mediile multiculturale din Balsall Heath (în zona Birmingham). Ulterior, muzica lor se îmbogățește cu influențede rock, rock alternativ, rock psiheldelic, saxofon și tehnici ale subgenului reggae, numit "dub music". Publicitate Videoclipul melodiei "(I Can't Help) Falling In LoveWith You" este încărcat pe canalul youtube "UB40VEVO", inițiat în 2010 și dedicat întregii activități profesionale a trupei. Astfel, regăsim pe acest canal, atât videoclipuri din perioada de început ("Homely girl", "Impossible love", "Reasons", "Kiss and say goodbye" sau "Please, don`t make me cry"), cât și abordări mai noi ale variantelor vechi ("Blue eyes crying in the rain", "Until my dying day" sau "Higher ground"). "(I Can't Help) Falling In Love With You" este unul dintre hiturile formației reggae UB40, alături de "Food for thought" sau "Red red wine" și este inclusă pe coloana sonoră a filmului care o are în distribuție pe Sharon Stone - "Sliver" (1993) - în regia lui PhillipNoyce.

DESCRIERE

Duetul Modern Talking din Germania a apărut în muzica pop în anul 1983 cu piesa “You’re My Heart You’re My Soul”, care se distinge printr-o orchestrație simplă, electronică, dar și prin refrenul ei ușor de reținut. Solistul grupului a fost Thomas Anders iar compozitorul și chitaristul care concepea fiecare melodie, se numea Dieter Bohlen. Împreună au avut un mare succes timp de patru ani în care au editat mai multe albume și au lansat numeroase hit-uri, care însă semănau între ele evident ca sonoritate, fiind compuse de același autor. Iată câteva dintre aceste melodii renumite: You Can Win If You Want, Bells Of Paris, Geronimo’s Cadillac, Brother Louie, Atlantis Is Calling. Modern Talking a fost în topuri până în 1987 când duetul și-a încetat activitatea artistică, iar Dieter Bohlen a început să scrie melodii pentru alți soliști. Totuși, cei doi s-au reunit în anul 1997 și au stabilit să revină pe scenă cu unele piese de succes reeditate.Au mai lucrat împreună până în 2003 și din tot ce au mai produs, publicul a apreciat în mod deosebit hit-urile „You Are Not Alone” și „TV Makes The Superstar”. Albumul „Back For Good” a fost cel mai reușit astfel încât în 1999 a primit premiul Uniunii Internaționale a Artiștilor, având cele mai mari vânzări ale unui producător din Germania.

DESCRIERE

Michael Jackson a lansat în 1982 melodia „Billie Jean” pe care a inclus-o pe albumul „Thriller” care a apărut tot atunci și a fost supraeditat pentru a fi vândut și în 1983 în întreaga lume. Piesa aceasta are și un videoclip cu care Michael a realizat o performanță notabilă la acea vreme.În imagini el împreună cu o dansatoare execută o coregrafie deosebită astfel încât, piesa se poate remarca și prin producția video. Din acest motiv, renumitul post MTV care nu difuza până atunci videoclipuri ale cântăreților negri și ale formațiilor cu soliști de culoare, a renunțat la această restricție și a transmis “Billie Jean” având ca urmare o creștere considerabilă a audienței. Acest hit este considerat cel mai mare succes din cariera lui Michael, inspirat se pare, dintr-o poveste de dragoste a artistului cu o admiratoare a sa. Personajul principal din această melodie, Billie Jean, este o dansatoare mai frumoasă decât “Regina Frumuseții” care se decide ca Michael Jackson (aflat și el în rolul unui dansator) să-i fie alesul inimii.Megastarul american a compus melodia și a scris versurile, iar producătorul piesei și al albumului „Thriller” a fost renumitul om din showbizz, Quincy Jones.

DESCRIERE

Cântărețul britanic George Michael s-a născut la 25 iunie 1963 și a decedat la 25 decembrie 2016.A devenit celebru după ce a lansat in 1987 primul său album „Faith” care conține și melodia „One More Try”. Discul a avut un mare succes fiind vândut în 20 milioane de exemplare în întreaga lume. Cariera sa de artist a avut fluctuații de faimă și celebritate în anii ’80. A încercat să se impună prin infiintarea unei trupe (care a fost puțin cunoscută în muzica pop) „The Executive”, alături de prietenii săi, Andrew Ridgeley, Paul Ridgeley, Andrew Leaver și David Mortimer. A abandonat acest grup și împreună cu colegul său de școală, Andrew Ridgeley a format duo-ul „Wham”, iar primul lor album a fost `Wham Rap! (Enjoy What You Do). Au urmat alte hit-uri care au cucerit publicul și topurile internaționale:`Bad Boys`, `Club Tropicana`, `Wake Me Up Before You Go-Go`, `Freedom`, `Last Christmas/Everything She Wants`, `I'm Your Man` precum si al doilea album `Make It Big`. George Michael a colaborat cu cântărețul David Cassidy asigurând la înregistrări vocea a doua (la piesa `The Last Kiss` - 1985) dar și cu Elton John (la melodiile `Nikita` si `Wrap Her Up`).